PSD Arad și-a prezentat astăzi proiectele privind strategia de dezvoltare a Județului Arad.
„PSD Arad susține o dezvoltare armonioasă, pe mai multe axe, a județului Arad, iar în acest context, grupul consilierilor județeni social-democrați a elaborat o serie de propuneri concrete pe care le va prezenta astăzi la întâlnirea consultativă privind strategia de dezvoltare a Județului Arad pentru perioada 2021-2027.
Primul capitol vizează o investiție in magistrala de gaz pe valea Crișului Alb, pe ruta Ineu-Vafurile. Tot în acest domeniu avansăm ideea investițiilor în energie alternativă, alături de modernizarea infrastructurii electrice în orașe.
Infrastructura rutieră este un alt punct important pe linia proiectelor PSD iar aici vorbim despre drumul Expres Arad-Pâncota cu centură ocolitoare la Șiria, despre drumul de legătură între Valea Mureșului și Valea Crisului Alb – Tauț – Conop și bineințeles despre centura de Sud-est a Mun Arad.
Pe linie de coeziune socială vom reitera importanța creării de Centre de asistență pentru persoane vârstnice
În plan cultural, strategia de dezvoltare este necesar să cuprindă reabilitarea cetăților de la Arad, Ineu, Lipova și Șiria, împreună cu un plan coerent de valorificare a potențialului turistic al acestora.
Nu în ultimul rând, turismul trebuie să constituie un punct important de concentrare a atenției și investițiilor și vorbim aici în primul rând despre cel balnear cu focus pe Moneasa și în secundar pe localitățile Curtici și Macea.
Absolut toate sunt investiții extrem de necesare pentru județul nostru și care trebuie să devină prioritare în orice construcție strategică de dezvoltare a Aradului”, precizează grupul consilierilor județeni social-democrați.
Foto: Arhiva
Lasă un comentariu