PSD cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea Legii Consumatorului Vulnerabil

PSD cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea Legii Consumatorului Vulnerabil

PSD cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea Legii Consumatorului Vulnerabil.

PSD solicită președinților celor două camere ale Parlamentului, Anca Dragu și Ludovic Orban, să convoace Parlamentul într-o sesiune extraordinară pentru rezolvarea urgentă a situației dramatice în care se află peste jumătate de milion de români, confruntați cu riscul de a fi debranșați de la rețeaua de energie electrică din cauza creșterii explozive a prețurilor.

„Având în vedere intenția guvernului de anula prevederile ordonanței care asigura protecția acestor consumatori este necesar ca Parlamentul să adopte, în regim de urgență, Legea consumatorului vulnerabil. PSD solicită parlamentarilor puterii să-și întrerupă vacanțele și campaniile de partid pentru a legifera această chestiune deosebit de sensibilă pentru foarte multe familii cu venituri mici din România. Pentru asta am fost votați de cetățeni, ca să-i apărăm atunci când sunt amenințați de proasta funcționare a unor mecanisme economice, cum e în cazul de față liberalizarea precipitată a tarifelor pentru energia electrică. Este de neacceptat ca în Secolul XXI, într-un stat membru al Uniunii Europene, peste 200.000 de gospodării să se reîntoarcă la opaiț din cauza unei liberalizări sălbatice a pieței energiei, aprobată de Guvernul Orban și pusă în practică de Guvernul Cîțu.  În acest caz, nu e vorba doar de câțiva consumatori rău-platnici, ci deja de un amplu fenomen social de o gravitate excepțională, care impune intervenția urgentă a Parlamentului României”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor (foto).

  1. Iarasi iesi cu vrajeli de 3 parale,PSD Arad are nevoie de un conducator priceput, Pistru-Presedinte!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.