PSD nu stinge becul peste români. Ce argumente invocă Mihai Fifor

PSD nu stinge becul peste români. Ce argumente invocă Mihai Fifor

România este singura țară europeană care a trăit experiența întreruperilor deliberate de energie electrică și gaze naturale, prin care autoritățile comuniste încercau să limiteze consumul populației, a declarat deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad, amintind faptul că celelalte state din fostul bloc comunist nu au trecut prin această experiență nefericită.

„Nu vrem să ne reîntoarcem la acele vremuri. Am luptat la Revoluție pentru libertatea de a ne autodetermina propria viață. Statul nu trebuie să intervină cu limite și sancțiuni. Prețurile peste pragurile compensate vor fi o sancțiune directă pentru cei care vor consuma mai mult. În schimb, statul poate stimula economisirea și chiar o face parțial prin compensarea prețurilor la cei care se încadrează într-o anumită limită de consum. S-a ținut, asadar, cont de recomandarea UE de reducere a consumului de energie cu 15%. De aici diferența dintre 255 și 300 de kWh. Cei care se încadrează în 255 beneficiază de compensare”, a spus deputatul arădean, referindu-se la economisirea de energie în contextul războiului din Ucraina care a generat o criză în domeniu, în Europa.

Acesta a adăugat: Ca o concluzie, PSD a susținut tot timpul consumul cumpătat de energie și avem convingerea că românii vor fi responsabili în primul rând că e vorba de banii lor. Nu e nevoie să le spunem noi să stingă becul sau televizorul. Cei care își propun să reducă facturile o vor face și fără să le spună guvernul.”

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.