„PSD va susține în Parlament creşterea cu 15% a salariilor din educaţie şi sănătate şi cu 25% a angajaţilor CNAS. Există resurse bugetare din creşterea economică generată de guvernarea PSD, pentru a creşte salariile şi pensiile în următorii ani”, spune deputatul PSD Dorel Căprar.
Potrivit deputatului, România are cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, ca urmare a măsurilor luate de guvernarea PSD.
„În total, în 2015, măsurile adoptate de PSD au reprezentat 5% din PIB, iar România a înregistrat un important avans economic. Această creştere trebuie să ajungă însă în buzunarele românilor, prin creşterea salariilor şi pensiilor. Așadar, o măsură care implică un impact de 10 ori mai mic, precum creșterea salariilor profesorilor și medicilor, este perfect sustenabilă. În plus, o astfel de măsură care pe hârtie costă 4 miliarde de lei, produce în mod real un impact mult mai mic la buget. Medicii și profesorii care vor avea mai mulți bani în buzunar vor folosi acest surplus pentru a-și cumpăra diverse bunuri și servicii, care sunt și ele purtătoare de taxe și impozite. Le reamintesc tuturor celor care susţin teorii aberante cu privire la faptul că bugetarii sunt prea bine plătiţi şi că trebuie să le tăiem salariile că printre aceşti bugetari se numără profesori români care sunt prost remuneraţi, iar unii dintre ei pleacă la muncă în străinătate. Sigur că se naşte întrebarea legitimă de unde se pot plăti aceşti bani ? Argumentaţia este simplă: Din surplusul pe care îl vom avea anul viitor la Produsul Intern Brut. Datele oficiale, prezentate de instituțiile statului, precum Comisia Națională de Prognoză, estimează o creștere a PIB de la 758 miliarde lei la 807 miliarde lei. Deci vom avea o creștere la bugetul de stat de 13 – 14 miliarde de lei, adică mai mult de trei ori față de cât avem nevoie pentru susținerea creșterii salariilor cu 15% pentru medici și profesori. Vom susţine creşterea salariilor în Parlament şi o vom pune în aplicare la guvernare, pentru că doar astfel putem aduce creşterea economică în buzunarul românilor iar pentru noi acest deziderat primează”, afirmă deputatul PSD Dorel Căprar.
Lasă un comentariu