Maghiarii sunt un miracol istoric. În timp ce înaintaşii lor, goţii, hunii (care au ajuns la porţile Romei), avarii, după o stăpânire pasageră a unor teritorii vaste, s-au pulverizat, nelăsând urme notabile, maghiarii au supravieţuit. Mai mult, au creat un stat puternic în centrul Europei, un stat care a supus o mulţime de popoare, o lungă durată de timp. Aceasta a fost opera aristocraţiei. Da, Ungaria a fost un „stat nobiliar“. În mod firesc, aristocraţia s-a confundat cu „naţiunea“. „Esenţa naţiei ungare – spune Tibor Jóo – o formează membrii Sfintei Coroane, adică nobilimea. Oamenii de rând nu sunt membrii naţiei maghiare“. O nobilime trufaşă care cultiva dispreţul faţă de supuşi sau de învinşi. Cum i-a numit pe români? „Büdös olah“. (Valahi puturoşi). Este necesar să amintesc, însă, că iobagii maghiari nu erau trataţi altfel. Gemeau şi ei sub călcâiul nemeşilor care constituiau „adevărata naţie maghiară“: „Nobilitas hungarica est“. În aşa numita răscoală a „Cruciaţilor lui Gheorghe Doja“ din 1514, ţăranii români au făcut cauză comună cu ţărănimea maghiară.
Primul Război Mondial şi Tratatul de la Trianon au schimbat faţa Europei Centrale şi de Sud-Est. Ungaria a fost redusă la ceea ce aş numi „teritoriul său naţional“ adevărat, dar a devenit mult mai „pură“ din punct de vedere etnic. Ca să înţelegem ce s-a petrecut, să recurgem la statisticile ungare din 1910. Populaţia Ungariei era evaluată la 20.886.000 locuitori, dintre care maghiarii se cifrau la circa 9 milioane, iar nemaghiarii, la peste 11 milioane, dintre care 3 milioane români, 2 milioane germani, 2 milioane slovaci, 1,8 milioane croaţi, 1,1 milioane sârbi, 472 mii ruteni, câteva sute de mii de evrei şi 470 mii alte naţionalităţi. Un veritabil „mozaic“ etnic. Şi acum, statisticile din 1930. Populaţia Ungariei se cifra la numai 8.686.519 locuitor, din care 8.001.112 erau unguri şi 685.407 aparţineau altor naţionalităţi nemaghiare. Privind harta şi noul raport dintre maghiari şi nemaghiari, putem spune „sine ira et studio“, adică „fără ură şi părtinire“, după îndemnul lui Tacit, că Ungaria de la Trianon a devenit, cu drept cuvânt, „un stat unitar şi omogen“!
Cum au decurs, la Paris, discuţiile privind graniţele Ungariei, aflăm de la M. Guernier, raportorul Legii care a sancţionat Tratatul de la Trianon: „Nu trebuie să uităm că trasarea frontierelor Ungariei a constituit obiectul unui examen minuţios din partea tuturor Aliaţilor, că fiecare element a fost analizat şi discutat şi că există o strânsă legătură între toate elementele, o strânsă solidaritate“. „Românii au fost convinşi şi că nici un argument, de orice natură ar fi el, nu poate zdruncina temelia solidă a noii ordini instaurate în 1920 la Trianon“, notează Milton G. Lehner, jurist, istoric şi gazetar american, în cartea sa (tradusă în româneşte) „Ardealul, pământ românesc“. S-au amăgit românii. Întreaga perioadă interbelică a fost supusă ofensivei propagandei maghiare antiromâneşti. Românii au fost denumiţi „profitorii Trianonului“. Sloganele revizioniste, iredentiste, şoviniste, răsunau peste tot. Acestea şi URA! Dar, despre aceasta, în numărul viitor.
LIKE!