Un pui de vulpe care prezenta semne de malnutrițție a fost salvat, miercuri, de polițiștii arădeni.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Arad au fost sesizați în data de 22 mai, despre faptul că, în curtea unui imobil din municipiu, se află un pui de vulpe, care ar putea necesita îngrijiri medicale.
Cu ocazia deplasării la fața locului și examinării puiului de vulpe de către medicul specialist din cadrul Biroului pentru Peotectia Animalelor s-a stabilit că acesta se află într-o stare de pericol, prezentând urme de malnutriție.
În cauză a fost emis un ordin de plasare în adăpost, puiul fiind predat reprezentanților Parcului Natural Lunca Mureșului Arad, în vederea luării măsurilor care se impun pentru asigurarea asistenței medicale imediate și ulterior, eliberării acestuia în mediul său natural.
Sursa foto: IPJ Arad
Lasă un comentariu