Mircea Purcaru, co-preşedintele Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), filiala Arad, este de părere că nu atât preluarea conducerii interimare a PSD de către o persoană sau alta contează, cât semnalul clar şi prompt transmis de către partidul lider al coaliţiei de guvernare.
„O decizie fără echivoc a partidului se impunea de urgenţă, pe mai multe paliere. În primul rând, amânarea pe termen incert a stabilirii unei conduceri validate de către filiale ar fi fost de natură să provoace dezorientare şi incertitudine în teritoriu, lucru de natură să detabilizeze orice partid. Opoziţia, în principal PNL, ar fi folosit acea stare pentru racolarea de membri, răspândind zvonuri despre grave disensiuni între tabere din conducerea centrală. Prin mesajul clar de unitate a partidului, dat de către cei doi competitori, Liviu Dragnea şi Rovana Plumb, aceste zvonuri au fost infirmate din faşă”, a precizat Mircea Purcaru.
De asemenea, crede co-preşedintele ALDE Arad, era absolut necesară exprimarea voinţei clare a PSD privind continuarea la guvernare, alături de partenerii de coaliţie. „ALDE şi UNPR aveau nevoie de o confirmare a determinării PSD privind susţinerea fermă a premierului Victor Ponta, pentru a duce le îndeplinire, împreună, programul de guvernare şi mandatul până în 2016. Dacă această confirmare publică nu ar fi venit acum, presiunile PNL asupra parlamentarilor partidelor din coaliţie ar fi devenit insuportabile, punând în pericol readoptarea Codului Fiscal în forma promovată de Guvern. Sunt convins că, după clarificarea situaţiei, Codul Fiscal va trece din nou de Parlament, la sesiunea extraordinară. De asemenea, cred că a fost o mişcare bună fixarea datei Congresului, ca o dovadă clară că nu se urmăreşte prelungirea interimatului, ci intrarea în febra electorală cu o conducere stabilită de către Congres. O măsură menită să contracareze asaltul PNL asupra parlamentarilor în vederea moţiunii de cenzură pe care o va introduce în toamnă”, a declarat Mircea Purcaru.
Lasă un comentariu