Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, spune că este „bucuros” că primarul Gheorghe Falcă a primit o diplomă de excelenţă şi ar dori ca toţi arădenii să afle acest lucru, ca să se convingă ei înşişi cât de valabile sunt „argumentele”
primarului care le cere să-l voteze din nou.
„Primăria Municipiului Arad a primit Premiul de Excelență din partea Clubului Feroviar Român și Asociației Industriei Feroviare din România pentru «dezvoltarea transportului local pe șină». Este o ştire pe care mă grăbesc să o pun pe facebook, pentru a o citi cât mai mulţi arădeni, ca să se crucească de ridicolul situaţiei. Zecile de mii de arădeni care nu mai prididesc cu înjurăturile la adresa primarului care şi-a bătut joc la modul cel mai crunt de cei care călătoresc cu tramvaiul vor rămâne cu gura căscată de uimire aflând că acesta mai este şi premiat pentru aceasta. Arădenii care vin din Micalaca şi trebuie să schimbe tramvaiul, ca să meargă spre centru, doar după ce traversează patru treceri de pietoni şi aşteaptă culoarea verde la patru semafoare, timp în care privesc nervoşi cum trec pe sub nasul lor două tramvaie, vor fremăta de fericire că Falcă a modernizat transportul”, a declarat Mircea Purcaru.
„Înainte, ca să schimbi tramvaiul era simplu, coborai din unul şi urcai în celălalt, staţiile fiind paralele. Da, dar nu era modern, cum este acum ! La fel de fericiţi de «excelenţa» lui Falcă vor fi cei care stau în zona Vama Micalaca, iar acum, datorită modernizării lui Falcă, trebuie să meargă pe jos până la Calul Bălan, pentru că nu mai există tramvai până la Vamă. Pe scurt, cei care i-au dat lui Falcă diploma au făcut un bine arădenilor, arătându-le clar cum sunt minţiţi de la obraz de către acest primar, care de 12 ani îşi bate joc de ei. Pe diplomă scrie negru pe alb că Falcă a dezvoltat transportul local pe şină, când, de fapt, el l-a redus drastic, după cum au putut constata pe pielea lor arădenii.Poate că, acum, după ce au văzut cu ochii lor cum se foloseşte Falcă de minciuni ca să-i îmbrobodească, vor fi mai sceptici atunci când, de pildă, acesta se va lăuda că datorită intervenţiilor sale anul viitor se vor relua lucrările la pasaje, când, de fapt, el nu are absolut niciun amestec. Poate că arădenii îşi vor da seama că gogoriţa cu Arad capitală europeană este tot o minciună, o învârteală de proporţii pentru a sifona banii publici pentru campania lui electorală”, a mai spus liderul ALDE, Mircea Purcaru.
Lasă un comentariu