Asociația Cetatea Voluntarilor învită arădenii miercuri, 2 aprilie 2014 la activitățile organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului. Evenimentul va avea loc în incinta Mall-ului Galleria Arad, de la ora 14.00.
„Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA) organizează în fiecare an pe data de 2 aprilie diferite manifestații pe întregul teritoriu național, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare a publicului asupra autismului dar şi de a atrage atenţia autorităţilor asupra nevoilor comunităţii persoanelor cu autism. În cadrul evenimentului de la Galleria Arad se va realiza un puzzle uman, cu ajutorul elevilor, care vor confecționa fiecare o piesă din acest puzzle”, spun reprezentanții Asociației Cetatea Voluntarilor.
Evenimentul este organizat de Asociația Integra pentru persoane cu dizabilități mentale, Asociația Cetatea Voluntarilor și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Arad, Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară și diferitele organizații care își desfășoară activitatea în domeniu.
Reprezentanții Asociației Cetatea Voluntarilor au și un mesaj pentru arădeni: „Îmbraca-te în albastru (culoarea oficială asociată autismului) și vino miercuri la Galleria”.
Oare ce Constientizati in mall? Cetatea Voluntarilor constientizeaza Autismul.