Reprezentanţii Universităţii „Aurel Vlaicu” (UAV) au participat, zilele trecute, la întâlnirea reprezentanţilor universităţilor partenere în cadrul proiectului „Academica BNR”, derulat sub egida Băncii Naţionale a României.
Proiectul a fost lansat în anul 2011, sub forma unei Şcoli de vară aflată sub egida proiectului „BNR – Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti”, şi a devenit un proiect distinct începând cu anul 2012, graţie ecourilor pozitive din partea mediului academic. Proiectul se adresează mediului universitar, în calitate de formator al unei noi generaţii de specialişti în economie.
„Suntem onoraţi să facem parte din acest proiect, alături de marile universităţi din ţară. Este o oportunitate pentru studenţii noştri, în special a celor de la Ştiinţe Economice, să beneficieze de acest dialog dintre Banca Naţională şi mediul financiar – bancar românesc, să participe la întâlnirile organizate de reprezentanţii Băncii Naţionale”, a punctat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
Academica BNR urmăreşte consolidarea dialogului dintre banca centrală, mediul economic instituţional şi comunitatea academică printr-o comunicare directă şi transparentă, având ca principal obiectiv o mai bună înţelegere din partea publicului a fenomenelor şi proceselor economico-financiare.
Lasă un comentariu