Pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, care provoacă boala COVID-19, în perioada 10.07.2020 -16.07.2020, efective din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au verificat gradul de conformare la măsurile impuse în contextul stării de alertă.
Printre prioritățile echipelor de verificare de la Serviciul Ordine Publică și Circulație au fost mijloacele de transport public în comun și terasele, în acest sens fiind întreprinse 14 acțiuni independente și una împreună cu efective din cadrul IPJ Arad.
Au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale ca urmare a nerespectării prevederilor Legii nr.55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 pentru eludarea măsurilor de protecție individuale, aplicându-se amenzi în cuantum de 9.250 lei și un avertisment, informează DGPLA.
Totodată agenții de poliție locală au efectuat în data de 16.07.2020 o amplă acțiune de verificare la societățile comerciale care nu respectă aceste norme, și permit intrarea unor persoane în incinta fără a purta masca de protecție.
În zona gării un angajat a fost sancţionat contravențional conform art. 66 lit a din Legea 55/2020.
În acest caz precum și în altele similare, polițiștii locali vor înainta documentele rezultate din verificări către instituțiile abilitate a lua măsura suspendării agenților economici în cauză ( art.67 lit.a din Legea 55/2020).
Lasă un comentariu