Razie în municipiul Arad (FOTO)

Razie în municipiul Arad (FOTO)

Polițiștii municipiului Arad au desfășurat, în dimineața de 25 aprilie, o acțiune de amploare în zonele aglomerate, piețe, precum și pe șosele, pentru prevenirea faptelor antisociale și reducerea riscului rutier.

La acțiune au fost implicați polițiștii Biroului de Ordine Publică, Biroul Rutier, secțiile urbane și secțiile rurale de poliție, precum și Serviciul Rutier, polițiștii de frontieră, polițiștii de transporturi, criminaliști și jandarmi.

Au fost legitimate 339 de persoane, din care 82 au fost testate pentru consum de alcool și droguri. 6 persoane au fost conduse la sediul unității pentru verificări suplimentare, fiind amprentate de polițiștii criminaliști.

„În cadrul activităților, au fost verificate 25 de unități de alimentație publică (baruri, restaurante, hoteluri, pensiuni), fiind depistate și verificate 6 persoane fără adăpost precum și 43 de elevi, care absentau. Localurile și unitățile de cazare au fost controlate cu scopul prevenirii actelor de comerț ilicite, precum și a descurajării migrației ilegale (de exemplu, a fost verificată documentația privind persoanele cazate, locurile de unde provin, valabilitatea documentelor prezentate la cazare și/sau actele de ședere în țară, când s-a impus). Polițiștii au controlat 197 de autovehicule, în cele 17 filtre instituite.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 202 sancțiuni contravenționale, din care 147 pentru încălcarea regulilor de circulație, 13 pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice, și celelalte pentru alte abateri. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de aproximativ 392.000 de lei. Polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.

Exemple:

În municipiu, pe strada Socului, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat două autoturisme, aparținând aceluiași proprietar. Existând suspiciuni cu privire la ceea ce ar putea fi depozitat, au fost controlate, fiind găsite 1.029 pachete de țigarete netimbrate sau timbrate necorespunzător, de diferite mărci, susceptibile a proveni din contrabandă.

Țigaretele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, într-un dosar penal întocmit pentru contrabandă.

În piața Fortuna, două persoane au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 70.000 de lei, pentru comercializarea de țigarete de contrabandă.

Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării.

Aceste acțiuni se desfășoară periodic, în municipiul și județul Arad.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Sursa foto: IPJ Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.