Începutul anului şcolar este umbrit de o decizie a Guvernului care nedreptăţeşte zeci de dascăli arădeni, susține Răzvan Cadar, secretarul executiv al PNL Arad.
„Este trist că anul şcolar începe cu o grevă de avertisment a unor dascăli arădeni. Cei care predau limba germană la câteva şcol arădene şi alte cadre didactice din ţară nu mai pot, printr-o decizie arbitrară a Guvernului, să predea limba română. Ei au aceleaşi studii ca şi alţi colegi, care au totuşi dreptul să îşi păstreze disciplinele la catedră. Sentimentul de nemulţumire pe deplin justificat este împărtăşit şi de părinţii arădeni, care sunt mulţumiţi de modul în care li se predă copiilor la clasă. Cei cu care am stat de vorbă au sentimentul că se face o nedreptate şi sunt scoase de la ore cadre didacticecapabile”, afirmă Răzvan Cadar (foto).
„Aceste decizii aberante sunt luate de un Guvern cunoscut pentru violarea sistematică a limbii române, iar la Arad aplicate de şefi ai Inspectoratului Şcolar aflaţi în mijlocul unor scandaluri publice şi ţinuţi în funcţii de sfori politice. Cerem dreptate pentru aceste cadre didactice, este momentul ca parlamentarii PSD să facă ceva atunci când arădenii au nevoie de ei”, declară Răzvan Cadar (foto), secretarul executiv al PNL Arad.
Lasă un comentariu