Guvernul Dragnea – Dăncilă propus de PSD a reușit contra-performanța de a-și pierde credibilitatea încă de la investire, este de părere Răzvan Cadar, secretarul executiv al PNL Arad.
„Formula de guvernare este gândită pentru a asigura controlul discreționar al lui Liviu Dragnea asupra Guvenului și a banilor publici. Nominalizarea Vioricăi Dăncilă pentru funcția de prim-ministru, fără să o recomande nimic în afară de faptul că nu îi va ieși din cuvânt lui Liviu Dragnea este o sfidare pe care românii au înțeles-o imediat. Un prim-ministru fără experiență și fără personalitate nu poate să facă performanță. Deciziile care au urmat au confirmat drumul greșit pe care se află guvernarea. Din echipa guvernamentală fac parte miniștri cu probleme penale, pe care consider că majoritatea românilor nu îi doresc în funcții publice importante”, afirmă Răzvan Cadar (foto).
„Prezența acestor miniștri cu probleme penale în Guvern afectează credibilitatea României. În loc să înțeleagă aceste probleme, doamna Dăncilă l-a numit consilier pe Darius Vâlcov, fost ministru trimis în judecată pentru fapte grave de corupție. Nominalizarea domnului Valentin Popa în funcția de ministru al educației, în ciuda prestației publice jalnice și a declarațiilor controversate despre plagiate este de natură să afecteze încrederea în acest Guvern și în capacitatea sa de a gestiona problemele din educație. Menținerea nominalizării acestuia este o sfidare la adresa tuturor celor care se uită cu speranță la o reformă reală în educație. În sfârșit, programul guvernamental cuprinde promisiuni nerealiste, pe care este ușor să le catalogăm de pe acum drept mincinoase. Programul construcției de autostrăzi de exemplu, care promite 350 de kilometri deși guvernarea PSD a tăit investițiile și a abandonat proiectele mari este neverosimil. În plus, PSD a reluat obsesia pentru reintroducerea impozitului progresiv pe salarii, cu care noi, liberalii nu suntem de acord. Iată o serie de motive întemeiate pentru care acest Guvern și-a pierdut credibilitatea de îndată ce a pășit pragul Palatului Victoria“, declară Răzvan Cadar, secretarul executiv al PNL Arad.
Lasă un comentariu