„A fost un meci ca un montaigne russe, dacă nu renunți, poți câștiga”, a spus Simona Halep după terminarea partidei.
Simona Halep (locul 1 WTA) s-a calificat dramatic în finala de la Australian Open după trei seturi extrem de disputate cu Angelique Kerber (6-3, 4-6, 9-7).
„A fost un meci foarte greu, sunt foarte emoționantă, știam că va fi fi complicat. Kerber se deplasează foarte bine în teren și lovește din toate pozițiile. Mă bucur că am rezistat până la sfârșit. Al doilea meci foarte lung, e greu să ai două astfel de meciuri într-un singur turneu. În acest meci am fost prima care a avut două șanse de meci și le-am ratat. Am avut încredere în forțele proprii, m-am gândit să dau totul și mă voi odihni după turneu. A fost un meci ca un montaigne russe, dacă nu renunți, poți câștiga meciul până la capăt. Am făcut ceea ce contează, sunt mândră de ceea ce am realizat. Meciul cu Wozniacki va fi o mare provocare. O respect foarte mult, știu că va fi un meci similar, va trebui să alerg. După finala de la Rolland Garos, am zic că voi da tot ce pot. Nu mă gândesc neapărat la titlu, ci la joc”, a declarat Halep.
Pentru Simona Halep urmează marea finală cu Caroline Wozniacki, care va avea loc sâmbătă, 27 ianuarie.
Sursa: Realitatea TV
Lasă un comentariu