Deputatul Adrian Wiener (USR) a transmis un comunicat de presă în care solicită administrației din Arad să implementeze măsuri de reducere a riscului de accidente în zonele trecerilor pentru pietoni din municipiul Arad.
Reacția deputatului vine după ce încă un om a murit, ieri dimineață, pe o trecere pentru pietoni din Arad. „Este a nu știu câta tragedie care se întâmplă în orașul nostru cu o frecvență foarte îngrijorătoare. Recent s-a întâmplat aceeași nenorocire în Grădiște, iar la trecerea de la Liceul Național de Infomatică au murit trei oameni, înainte de a fi montat semafor”, a spus Wiener.
Deputatul USR Arad a continuat: „Cerem de urgență administrației locale să intervină, pentru a securiza trecerile de pietoni din municipiu. Inclusiv în cazurile în care vina aparține șoferilor sau pietonilor care nu respectă regulile de circulație, este responsabilitatea administratorului drumului să implementeze măsuri pentru reducerea riscurilor. Între acestea, amintim unele care pot fi ușor realizate:
– un inventar urgent al riscurilor pentru fiecare trecere de pietoni
– iluminarea trecerilor;
– montarea unor indicatoare cu avertizare luminoasă intermitentă;
– montarea de marcaje rezonatoare sau chiar denivelări pe carosabil;
– limitarea parcării prin montarea de stâlpi înaintea trecerilor, pentru vizibilitate.”
În final, Adrian Wiener, a precizat: „USR a propus astfel de măsuri în mod constant, de ani de zile. Nici acum, după 7 ani de la prima solicitare, Primăria nu a montat un semafor cu radar în Gai, pentru a domoli viteza camioanelor printre case. De data aceasta nu cred că trebuie să mai tolerăm indolența și nepăsarea. Cât trebuie să așteptăm până se vor implementa aceste măsuri? Câți oameni trebuie să mai moară?”
Lasă un comentariu