Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale recomandă Unităților Administrativ Teritoriale să ia în considerare articolul 6 din Legea nr. 2/ 2018 pentru elaborarea corectă a bugetelor locale aferente anului 2018.
Articolul 6 din Legea nr. 2/ 2018 a bugetului de stat pe anul 2018 prevede diminuarea excedentului bugetelor locale, înregistrat la data de 31 decembrie 2017, cu sumele destinate implementării proiectelor care beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile. Această diminuare se poate realiza încă de la faza de proiect a bugetului local (faza publicării pentru transparență), cu respectarea condiției încadrării sumelor destinate implementării proiectelor ce beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile, prevăzute în excedent, la Titlul 58 – Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020.
Avansurile acordate prin PNDR pot fi utilizate exclusiv pentru finanțarea cheltuielilor care fac obiectul contractelor de finanțare încheiate între beneficiarii publici și AFIR, până la terminarea duratei de execuție a contractelor de finanțare, respectiv 24 sau 36 de luni. Aceste avansuri asigură finalizarea în termen și în bune condiții a proiectelor de utilitate publică finanțate prin intermediul PNDR.
„Pentru a preveni apariția unor blocaje financiare la nivelul UAT-urilor care au semnat contracte de finanțare cu AFIR pentru implementarea proiectelor de investiții în infrastructura de bază și de acces, considerăm oportun să atragem atenția cu privire la posibilul risc de subdimensionare a bugetelor locale în exercițiul financiar din acest an, dacă nu se va ține cont de prevederile Legii 2/ 2018. Noi, ca Agenție, avem același interes ca și beneficiarii noștri, acela de a duce la bun sfârșit investițiile aflate în derulare și pentru aceasta vom întreprinde orice acțiune care poate veni în sprijinul real al beneficiarilor PNDR”, a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Așadar, modalitatea de înregistrare a sumelor destinate implementării proiectelor ce beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile (avansuri acordate în baza contractelor de finanțare, sume destinate cofinanțării proiectelor, sume destinate acoperirii cheltuielilor neeligibile, sume destinate angajării de credite pentru susținerea proiectelor etc.) este foarte importantă în contextul prevederilor art. 6 (15) din legea bugetului de stat pe anul 2018.
Lasă un comentariu