Proiectul de lege depus de PSD prevede ca cetățenii României să fie chemați să își exprime voința, prin vot, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării propunerii de revizuire, iar cheltuielile pentru organizarea referendumului să fie suportate de la bugetul de stat pe anul 2016, cerându-se procedura de urgență pentru adoptarea legii in Parlament, informează HotNews.
Proiectul de lege depus joi la Senat de senatorii PSD Ovidiu Dontu şi Titus Corlatean are trei articole.
Potrivit articolului 1, cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot, în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării propunerii de revizuire, prevăzută la articolul 151 din Constituţie.
Articolul 2 al propunerii legislative prevede că persoanele care au dreptul să participe la referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei, modul de desfăşurare a campaniei pentru referendum, organizarea şi desfăşurarea lui, organizarea şi atribuţiile birourilor electorale, faptele care constituie contravenţii şi infracţiuni precum şi modul de constatare şi sancţionare a acestora sunt stabilite la articolele 4, 7 precum şi capitolele IV, V şi VI din Legea 3/2000.
Rezultatul referendumului se stabileşte în conformitate cu prevederile articolului 5 şi articolului 7 din legea 3/2000.
Articolul 3 din propunerea legislativă menţionează că toate cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei se suportă de la bugetul de stat pe anul 2016.
[socialpoll id=”2398396″]
Lasă un comentariu