Regele Spaniei, Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, a abdicat luni dimineaţă, după 39 de ani petrecuţi pe tronul ţării. Decizia a fost anunţată de premierul Spaniei, Mariano Rajoy.
„Maiestatea Sa Regele Juan Carlos tocmai mi-a comunicat decizia de a abdica”, a declarat premierul Spaniei. „Sper că într-un timp foarte scurt, Curtea spaniolă va putea trece la numirea noului Rege care este, de astăzi, Principele de Asturias”, a continuat Mariano Rajoy.
Prinţul Felipe, noul Rege al Spaniei, are 46 de ani, este căsătorit cu Letizia, fostă prezentatoare TV şi este tatăl a două fete: Leonor şi Sofia.
Regele Juan Carlos, care a urcat pe tron la moartea lui Francisco Franco, în noiembrie 1975, a devenit popular conducând tranziţia în Spania către democraţie, după care s-a confruntat cu un final de regim marcat de probleme de sănătate şi scandaluri.
Foto: lainformacion.com
Lasă un comentariu