Consilierii județeni au răspuns favorabil cererii administrațiilor a patru comune arădene de a reloca fonduri.
Patru comune arădene – Macea, Socodor, Hălmagiu și Birchiș – au decis să-și transfere o parte din sumele primite de la Consiliul Județean către alte investiții. Consilierii județeni și-au dat girul pentru aceste relocări în ședința Consiliului Județean Arad de astăzi, 25 noiembrie.
„Consiliul Județean alocă sume importante, pentru sprijinirea proiectelor din orașele și comunele județului, fonduri provenite din cota de 6% din impozitul pe venit. Așa cum cofinanțăm proiectele inițiale, răspundem de asemenea cererilor primăriilor, de redistribuire a unor sume, de la un proiect spre altul, deoarece administrațiile locale știu cel mai bine necesitățile și prioritățile comunităților pe care le reprezintă. Acest fapt s-a realizat și în ședința de astăzi, când am răspuns cererii a patru comune, Macea, Socodor, Hălmagiu și Birchiș, de a transfera unele sume de la un obiectiv la altul”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Astfel, Macea a solicitat diminuarea cu 300.000 de lei a sumelor acordate pentru asfaltări de străzi, modernizarea unității sanitare și documentație pentru baza sportivă. Această sumă a fost repartizată pentru înființarea unor noi obiective de investiții: documentații pentru modernizare străzi în Sânmartin, cât și pentru pistă de biciclete pe traseul Curtici-Macea-Sânmartin, respectiv alte lucrări edilitare.
Comuna Socodor și-a diminuat investițiile cu 250.000 lei, de la modernizarea centurii ocolitoare, introducere rețele de gaz și realizarea sistemului de producție și distribuție a energiei termice pe bază de energie geotermală. Acești bani au fost îndreptați spre alte obiective: reabilitarea, eficientizarea sistemului de iluminat public, proiectul transfrontalier „Eco trans system” Transport transfrontalier ecologic în zona Socodor-Ketegyhaza, cât și pentru reabilitare și extindere sistem de alimentare cu apă și extindere canalizare menajeră.
La Hălmagiu, 220.000 de lei, destinați inițial pentru proiectul „Extindere rețea alimentare cu apă și canalizare în satele Cristești și Bănești” au fost transferați pentru alimentarea cu apă și canalizarea în localitatea Țărmure, modernizarea drumului comunal și a străzilor aferente din localitatea Leasa, respectiv pentru reabilitarea și modernizarea căminului cultural din Hălmagiu.
Iar la Birchiș, 250.000 de lei au fost transferați de la iluminatul public din localitățile Birchiș și Căpâlnaș tot către iluminatul public, dar în localitățile Ostrov și Virișmort.
[…] post Relocări de fonduri pentru patru comune arădene appeared first on […]