O majoritate a consilierilor locali a votat, astăzi, scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului privind restructurarea aparatului administrativ.
Astfel, se prelungește scandalul disponibilizărilor din cadrul Primăriei dar și a instituțiilor subordonate.
Primarul Aradului, Călin Bibarț, și-a exprimat indignarea într-o postare publicată pe o rețea de socializare:
„Nu renunț! În consecință, am refuzat retragerea proiectului privind restructurarea aparatului administrativ de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal. O parte a consilierilor locali au hotărât prin vot să retragă acest proiect, ratând astfel șansa unei reforme administrative în Arad! Deși se face mereu trimitere la eficientizare, dându-i exemplu pe alții, când propun la noi acasă, unii consilieri se opun. Am propus o restructurare care ne aducea o economie anuală de circa 2 milioane de euro, economie care ar fi trebuit să se concretizeze, între altele, în investiții destinate arădenilor, precum parcul din cartierul Aurel Vlaicu, pe care nu-l vom mai putea începe în acest an. Circulă o vorbă care spune că «nicio intenție bună nu rămâne nepedepsită». Optimist cum mă cunoașteți, voi spune mai degrabă că „nicio intenție bună nu trebuie abandonată”. Și nici nu va fi . #to_be_continued . Nu pentru ambițiile politice ale unora sau altora, ci #pentruarădeni și #pentruARAD”.
Foto: Arhivă
[…] post Restructurarea posturilor din Primărie, scoasă de pe ordinea de zi a ședinței CLM. Bibarț: „N… appeared first on […]