RETIM își reafirmă dorința de colaborare cu asociațiile de proprietari din Municipiul Arad

RETIM își reafirmă dorința de colaborare cu asociațiile de proprietari din Municipiul Arad

RETIM subliniază necesitatea ca toți utilizatorii, atât persoane fizice, cât și juridice, să încheie contracte valide pentru colectarea deșeurilor cu operatorul desemnat.

Până la data de 27 iunie 2024, 109 asociații de proprietari din Arad nu aveau încă un contract de salubrizare cu RETIM, afectând procesul de colectare a deșeurilor în anumite zone din municipiu.

Informarea transparentă a comunității

RETIM a oferit toate informațiile necesare pentru încheierea unui contract în mod public și transparent. Comunicarea s-a realizat prin presa locală, canale de social media, SMS-uri informative, materiale publicate pe site-ul retim.ro și vizite ale reprezentanților RETIM la utilizatori pentru încheierea contractelor și distribuirea de materiale informative.

Colaborarea cu autoritățile locale

Poliția Locală din Arad a început să contacteze direct asociațiile fără contract valid, impunând sancțiuni între 500 și 2.500 lei pentru lipsa acestuia. Aceste amenzi sunt date în baza HCLM nr. 297/2015 – privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de salubrizare a municipiului Arad, respectiv în baza Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților. Aceste sancțiuni pot fi aplicate în mod repetat, până la intrarea în legalitate.

Colaborarea cu autoritățile urmărește accelerarea procesului de semnare a contractelor și asigurarea respectării legii. Pentru a evita sancțiunile, echipa de contractare RETIM rămâne la dispoziția utilizatorilor și este pregătită să ofere suport imediat celor interesați.

Contact și suport

Administratorii și președinții de asociații de proprietari care nu au semnat încă noul contract de prestare servicii de salubrizare pot contacta RETIM prin email la arad@retim.ro sau la numărul de telefon +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.