Român condamnat pentru furtul unui set de sacrament dintr-o biserică din Elveția

Român condamnat pentru furtul unui set de sacrament dintr-o biserică din Elveția

Un român a furat setul de sacrament din Biserica Elisabeta din Basel. Prada s-a ridicat la peste 103.000 de franci elvețieni. Marți, tânărul de de 33 de ani a apărut în fața tribunalului elvețian în jeanși albi, tricou roșu, geacă de blugi și adidași Nike, consemnează presa elvețiană. El este acuzat de furt, daune materiale și tulburarea ordinii publice, pentru care instanța a dat deja sentința: doi ani și 9 luni de închisoare. Bunurile liturgice furate însă au dispărut.

Românul este acuzat de spargerea dată, în 2 iulie 2018, la Biserica Liberă Elisabeta din Basel. De acolo, el a furat setul de sacrament din argint placat cu aur. Valoarea totală a obiectelor liturgice – ulcioare, potire, farfurii și un bol de pâine – se ridică la 103.000 CHF. În plus, el a provocat daune materiale de 10.375 franci elvețieni.

După cum descrie rechizitoriul procurorului, românul a dat spargerea presupunând că „nu va găsi doar bani, ci mai ales obiecte artizanale valoroase” cu care ar putea „câștiga mulți bani”. Potrivit rechizitoriului, astfel de bunuri spera că le va putea comercializa pe piața de antichități și artă, la prețuri ridicate.

Toate camerele bisericii au fost sistematic cotrobăite. În camera Sigris, spărgătorul a dat peste un panou cu chei și apoi a deschis tot ce se putea deschide cu cheile găsite. Una dintre chei se potrivea la seiful cu setul de sacrament. Ca „bacșiș”, el și-a însușit 100 de franci în numerar, din „cutia milei”.

După spargere, românul și-ar fi sărbătorit reușita cu o sticlă de Martini de la cafeneaua bisericii, după cum relatează 20min.ch.

El nu a fost prins asupra faptei, ci doar la un an de la comiterea ei, fiind depistat la un control făcut în orașul Arbon, în 20 septembrie 2019. De atunci, el se află în arest preventiv. Potrivit declarațiilor sale, nu locuiește în Elveția, ci de o jumătate de an stătea într-o vilă din Nisa, în Franța. Domiciliul de lux și l-ar fi pemis muncind pe un șantier, cu 1.600 de euro pe lună.

Românul lucra de ani buni ca muncitor în Europa de Vest. Procuratura a presupus că nu se exclude eventualitatea ca el să-și fi rotunjit veniturile cu spargeri, însă până acum nu i se cunosc antecedente penale de acest fel.

La Elisabethenkirche, care aparține Bisericii Reformate Evanghelice, el (sau ei, deoarece se pare că ar fi avut complici), s-a dus deliberat, în seara zilei de 2 iulie. S-a intrat spargându-se poarta principală, cu instrumente „împrumutate” de pe situl arheologic vecin.

Inculpatul a recunoscut furtul setului de sacrament din biserică, însă dă vina pe alcoolul pe care l-ar fi consumat. De asemenea, el susține că a aruncat obiectele liturgice, după ce s-a trezit din beție, pe o bancă din parc, în Saint-Louis (Franța). „Nu sunt un profesionist. Un profesionist nu face asta”, a spus românul în instanță, citat de blick.ch.

Însă judecătorul nu l-a crezut, deoarece cineva atât de beat, cum susținea inculpatul că ar fi fost, nu putea sparge vitrina tip seif în care era expus setul de sacrament. Deși se presupune că ar mai fi avut un complice, acesta nu a fost deconspirat, iar românul a susținut că spargerea nu a fost deliberată. El ar fi vrut să tranziteze Elveția, vizitând-o timp de o zi: „Am vrut să vizitez Basel-ul, pentru că este frumos aici. Totul este frumos aici”, a declarat el la proces.

În instanță, românul a susținut că nu a fost niciodată în conflict cu legea, lucru care s-a dovedit a fi neadevărat. În anul 2012, el a fost condamnat în Italia, pentru participare la o bătaie și opunere la exercitarea ordinii publice. În 2014, la Geneva, el a primit amendă pentru intrare ilegală în țară. Și în Germania, el a fost amendat de două ori. Tribunalul penal din Geneva l-a considerat pe român că fiind un exemplu de „criminalitate turistică” în Elveția.

Sentința dată ieri a fost de 33 de luni de închisoare, din care se scad cele pe care le-a petrecut în arestul preventiv. În total, românul va sta după gratii 11 luni, deoarece restul de 22 de luni au fost acordate cu suspendare, pe o perioada „de probă”. În plus, făptașului i s-a dat interdicție de a mai intra ulterior în țară, pentru opt ani.

Până la pronunțarea sentinței definitive, el rămâne în arest preventiv, iar apoi va fi transferat la penitenciarul unde urmează să-și ispășească restul pedepsei. Prada de la biserica însă s-a evaporat.

Articolul a apărut şi în HotNews.ro.
Foto: Offene Kirche Elisabethen

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.