Doi români au fost reținuți, miercuri, în Casablanca, pe Aeroportul Internaţional Mohammed V, fiind suspectați că transportă droguri. În urma perchezițiilor corporale făcute asupra celor doi bărbați în vârstă de 21 şi 32 de ani au fost găsite 11,4 kilograme de haşiş, sub formă de plachete, ascunse în lenjeria de corp.
Cei doi cetățeni români, a căror identitate nu a fost dezvăluită, au fost plasaţi în arest, la dispoziţia anchetei, care este supervizată de către Parchetul General marocan.
Cei doi erau în tranzit pe aeroport şi se îndreptau către capitala spaniolă Madrid, a anunţat Direcţia Generală pentru Siguranţă Naţională (DGSN) într-un comunicat.
Operaţiunea face parte din eforturile DGSN de luptă împotriva infracţionalităţii, în special a traficului internaţional de droguri.
Lasă un comentariu