România se pregătește pentru ADOPTAREA MONEDEI EURO

România se pregătește pentru ADOPTAREA MONEDEI EURO

Comisia Națională de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro, ce va fi înființată potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată ieri de Guvern, va pregăti calendarul de intrare a României în Mecanismul unic de supraveghere și de adoptare a monedei euro, precum și acțiunile necesare pentru pregătirea economiei și societății românești și asigurarea unei convergențe reale.

Pentru a asigura o largă reprezentativitate, Comisia va reuni reprezentanți ai instituțiilor publice guvernamentale cu responsabilități în pregătirea aderării și derularea reformelor structurale, Administrației Prezidențiale, confederațiilor patronale și sindicale, Băncii Naționale și ASF, personalități ale științei, culturii și mediului academic, organizațiilor neguvernamentale, structurilor asociative, informează Biroul de presă al Guvernului.

Comisia Națională de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro va fi condusă de prim-ministru și președintele Academiei Române, în calitate de co-președinți, și de doi vicepreședinți, respectiv guvernatorul BNR și viceprim-ministrul desemnat de prim-ministru prin decizie.

În coordonarea Comisiei se înființează grupuri tematice de lucru, respectiv:

  • finanțe publice și problematică monetară și financiară;
  • reforma și modernizarea pieței muncii, a educației și sănătății;
  • aspecte legislative;
  • informarea publică și protecția consumatorilor.

Până la 15 noiembrie 2018, Comisia Națională va prezenta spre asumare politică atât calendarul de trecere la moneda euro, cât și Planul național de adoptare a monedei euro, care să stabilească o serie de acțiuni concrete pe mai multe paliere – tehnice, organizatorice, juridice și de comunicare.

Pentru aderarea la euro trebuie îndeplinite cinci criterii nominale de convergență (criteriile de la Maastricht) și un criteriu juridic potrivit căruia trebuie compatibilizată legislația de organizare și funcționare a Băncii Naționale a României cu cea a Băncii Centrale Europene. O altă cerință este continuarea procesului de preluare și transpunere în legislația națională a reglementărilor comunitare (convergența juridică).

Euro a fost adoptată până în prezent de 19 din cele 28 de state membre UE, Lituania fiind țara care s-a alăturat cel mai recent (1 ianuarie 2015) grupului zonei euro. În afară de Danemarca și Regatul Unit, care au recurs la „clauza de exceptare”, celelalte opt state din afara eurosistemului, inclusiv România, s-au angajat să adopte euro odată ce vor îndeplini criteriile de convergență stabilite prin Tratatul de la Maastricht.

  1. Si noi decat sa recurgem la „clauza de exceptare” sarim repede ca si musca-n…….calului. Ca doar e pacat sa nu primeasca majoritatea populatiei ( care lucreaza, bineinteles ), la avans o hartie de 100 de euro si una de 50 de euro. La fel si la decontare. Cam asta e in mare, fizic, in mana, salarul majoritatii populatiei. Dupa care incepe sarabanda nervilor. O sa vrem sa cumparam ceva, de 2-3 euro si o sa ne plimbam pe la vre-o cateva zeci de magazine sa putem schimba banii. Ca si acum, majoritatea merg la cumparaturi cu bancnote de 50 sau 100 de lei. Sau 200, 500 lei. De smecheri. Sa vada lumea cati bani au ei. Parca n-ar stii toti ca suntem aproape muritori de foame dar ne place sa ne dam mari. Ca, vorba multora, nu le place sa umble cu bani marunti la ei, dar fac cumparaturi de 2-3 lei, sau mai rau , o copie de 0,30 bani. De parca inapoi nu tot bani marunti ar primi. Ba unii mai fac si mofturi ca ei nu accepta decat bancnote si de alea numai de care vreau ei, parca ar fi somitati planerare. Si dupa aia se supara ca nu are nimeni sa le schimbe banii si sa le de-a rest. De parca toate magazinele ar avea rulaj zilnic de zeci de milioane de lei. Unele ( multe ) magazine mici, care ofera servicii ieftine, abia fac incasari 200-300 lei zilnic si abia supravietuiesc. Dar macar au din ce trai si nu ingroasa randurile somerilor sau al asistatilor sociali. Si mai dau si bani la stat ( fara numar, fara numar ). Din banii aia de unde naiba sa aibe dimineata mii de lei sa schimbe la toti clientii, care, bineinteles, la prima ora, au nevoie de o copie, maxim doua si i-ti ofera zambitor o hartie de 100 de lei, cu scuza ca nu au altfel. De parca magazinele, noaptea, ar tipari bancnote de 1-5 si 10 lei. Asa ca, cu doua-trei hartii de euro in mana, o sa fie mult mai rau decat cu leii actuali.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.