Asociația Pro Consumatori, organizaţie de utilitate publică, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor, lansează Campania Națională de Informare și Educare „Stop 5G”.
Prin intermediul acestei campanii, asociaţia își propune să atragă atenția autorităţilor statului român asupra pericolelor generate de aplicarea tehnologiei 5G în România pentru mediu, oameni şi orice altă formă de viaţă. De asemenea, vor desfăşura acţiuni de conştientizare a consumatorilor cu privire la impactul tehnologiei 5G asupra vieţii şi sănătăţii acestora.
În prezent se promovează puternic implementarea noilor reţele de telecomunicaţii 5G, care vor opera cu frecvenţe din domeniul microundelor de până la 300 GHz. Promovarea aceasta mizează doar pe criterii tehnice de viteze foarte mari de transmitere şi de descărcare a datelor de către utilizatori, de exemplu pentru holograme, şi respectiv pe criterii economice privind generarea rapidă a profiturilor de zeci de miliarde de EUR sau dolari pentru operatorii de reţele mobile şi agenţiile guvernamentale care reglementează licenţele. La modă este realitatea virtuală şi internetul lucrurilor, aşa-zisul Internet of things. Omul va fi înglobat ca orice alt lucru generator de profit în această reţea, pierzându-şi individualitatea de fiinţă umană liberă, spun cei de la APC (…).
APC România a descoperit în urma studiilor faptul că:
Tehnologia 5G înseamnă profituri imense pentru industrie, cancere și boli cardiovasculare pentru cetățeni!
În România se testează tehnologia 5G la Bucureşti şi în localitatea Floreşti, judeţul Cluj!
Compania de asigurări Lloyds din Londra refuză să încheie contracte de asigurare a sănătății față de efectele tehnologiilor wireless 5G!
Rusia nu va vinde frecvențe pentru tehnologia 5G!
Oraşul Florența aplică principiul precauției, refuzând să permită instalarea rețelei 5G!
Primăria orașului Bruxelles a oprit planurile de lansare a rețelelor 5G!
140 de articole științifice publicate numai în 2018 pe plan internațional, evidențiază impactul negativ asupra sănătății și, mai ales efectele insuficient controlate ale acestor câmpuri electromagnetice pulsate!
„Guvernul României vinde sănătatea românilor pe câteva miliarde de lei care se vor obține din vânzarea drepturilor de utilizare a benzilor de frecvențe specifice tehnologiei 5G. Asociația Pro Consumatori somează Guvernul României să aplice principiul precauției, așa cum au procedat și alte state sau orașe europene, în privința tehnologiei 5G, și să oprească orice demers în vederea realizării operabilității acestei tehnologii. În prezent există în lume mii de studii realizate de insitute de cercetare și universități de prestigiu, referitoare la impactul devastator generat de folosirea acestei tehnologii asupra mediului și ființelor vii!”, a precizat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.
Vezi studiul complet aici.
Foto: arhivă
Lasă un comentariu