Românii sunt încurajați de noul guvern să aibă și să crească cât mai mulți copii printr-o serie de decuceri fiscale și noi legi pentru încurajarea familiei tradiționale.
Astfel, programul de guvernare asumat de PSD prevede că românii vor avea deduceri fiscale de până la 1.600 de lei pe an pentru fiecare copil, iar această sumă va fi oferită familiilor cu venituri lunare mai mici de 5.000 de lei pe lună, iar pentru cei cu un salariu mai mare de 1.000 de euro, decucerile fiscale vor fi de 1.200 de lei pe an pentru fiecare copil.
În programul de guvernare al PSD nu se specifică însă data exactă la care intră în vigoare aceste măsuri.
Măsurile pe care PSD promite că le va lua în următorii trei ani pentru creşterea natalităţii sunt:
- construcţia a 2.500 de creşe, grădiniţe şi afterschool;
- mamelor cu cel puţin trei copii, PSD le promite reducerea vârstei de pensionare cu câte doi ani pentru fiecare copil;
- formarea profesională a bonelor şi dezvoltarea serviciului de bonă profesionistă;
- garantarea gratuității tuturor analizelor necesare femeilor însărcinate;
- creşterea cuantumului stimulentului de reinserţie până la terminarea perioadei de îngrijire a copilului de la 500 lei, la 650 de lei.
- adoptarea în anul 2017 a actului normativ privind înfiinţarea şi organizarea serviciilor de creştere şi îngrijire a copiilor pe timpul zilei.
- dezvoltarea serviciilor educaţionale şi de supraveghere din învăţământul preşcolar sau de îngrijire prin programe after-school.
Toate aceste măsuri sunt prevăzute în programul de guvernare al PSD pentru anii 2017-2020.
Lasă un comentariu