Românii suferă de frig în propriile locuințe, unde temperaturile sunt sub cele de afară, iar situația pare să se înrăutățească de la o zi la alta.
Umezeala și frigul de afară au dus la scăderea temperaturilor din apartamente, iar cei care au de suferit sunt proprietarii apartamentelor branșate la sistemul centralizat. Probe la calorifere au fost făcute, doar în Capitală, până la această dată, în timp ce în celelalte orașe caloriferele sunt, în continuare, bocnă.
Potrivit legii, sistemele centralizate de căldură sunt pornite după ce 3 zile la rând se înregistrează temperaturi medii sub 10 grade. În plus, şi asociaţiile de locatari trebuie să fie de acord cu începerea furnizării căldurii. Mulţi preferă, însă, să tremure, decât să plătească facturi mai mari, şi amână cât pot acest moment.
Lasă un comentariu