Arădenii au parte de sărbătoare vineri, 12 iulie, când are loc ruga sârbească. Formația Reflex Band și Dragana Stamenkovic din Serbia vor oferi celor prezenți muzică sârbească tradițională. Sărbătoarea va începe la ora 10:00, când creștinii vor lua parte la Sfânta Liturghie.
Ruga bisericii este sărbătoarea unei întregi comunități care îi reunește pe creștini la un spectacol plin de petrecere și voie bună. Tradiția continuă și anul acesta cu un program de petrecere atât pentru comunitatea sârbă cât și pentru amatorii de muzică balcanică. Ziua de vineri va începe la ora 10:00 cu slujba de la Sfânta Liturghie de la Biserica Ortodoxă Sârbă din Arad. La ora 17:00 oaspeții sunt așteptați la slujba de vecernie pentru tăierea colacului.
Atmosfera devine mai veselă la ora 18:00, în curtea Bisericii sârbești din Arad centru, unde Ansamblul de dansuri Kud Kolo Arad va avea un program artistic. La ora 19:00, publicul ia locul ansamblului de dansuri și este invitat să joace în horă, la programul de muzică populară susținut de Formația Reflex Band și Dragana Stamenkovic Brena.
Petrecerea continuă alături de artiștii sârbi la Restaurantul Maria Ballroom de la UTA, la ora 21:30, unde publicul este așteptat să ia parte la un spectacol plin de voie bună și bucate alese. Meniul va cuprinde aperitiv rece, fel principal, desert și băutură pentru toate gusturile. Prețul unui meniu este de 115 lei de persoană. Cei ce vor să ia parte la petrecere sunt rugați să își facă rezervări la Zoran Mutavschi la numărul 0745 330 061 până miercuri, 10 iulie.
Evenimentul este organizat de Conducerea Oficiului Parohial al Bisericii Ortodoxe Sârbe din Arad, alături de nașii George și Tiana Momirov. Mai multe detalii se găsesc pe evenimentul de pe Facebook https://www.facebook.com/events/611055242721806/
Lasă un comentariu