Se RĂZBUNĂ Rusia? A REDUS LIVRĂRILE DE GAZE către România, FĂRĂ informări oficiale

Se RĂZBUNĂ Rusia? A REDUS LIVRĂRILE DE GAZE către România, FĂRĂ informări oficiale

Livrările de gaze din Rusia către România au fost reduse, vineri, cu 5% față de ceea ce era planificat, fără ca țara noastră să fi primit vreo explicație sau vreo informare în acest sens din partea rușilor, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, citat de Agerpres.

„Fluxurile de gaze prognozate a fi livrate din Federația Rusă către România s-au redus astăzi (vineri — n.r.) cu 5% față de ceea ce era planificat. Este vorba de cantități mici. Nu am fost oficial informați în legătură cu motivul acestei reduceri”, a precizat Răzvan Nicolescu.

Ministrul a convocat pentru ora 16.00 o ședință de analiză pe această temă cu reprezentanții Transgaz, Petrom și Romgaz.

Joi, companiile de gaze din Polonia și Slovacia au anunțat că livrările de gaze din Rusia au fost reduse cu 24%, respectiv cu 10% față de cantitatea din contracte.

Vineri a intrat în vigoare o nouă serie de sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei care implică restricționarea accesului la piețele de capital ale UE pentru unele companii petroliere și din domeniul apărării. Uniunea Europeană a restricționat, astfel, accesul la piețele de capital europene pentru Rosneft, Transneft și ramura petrolieră a gigantului Gazprom — Gazprom neft.

În plus, UE a interzis companiilor europene să ofere partenerilor ruși servicii privind prospecțiunile și extracția de petrol la mare adâncime în zona arctică, precum și în cadrul proiectelor legate de gazele de șist, potrivit documentului publicat vineri de Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Foto: robogas.nl

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.