Un bărbat care era pasionat de pescuit a vrut să încerce ceva nou, şi anume pescuitul cu magnet. Astfel, el a ataşat un magnet de undiţă şi l-a aruncat în apă.
De magnet s-au prins, aşa cum se şi aştepta, monede, cuie, un cuţit, un lacăt şi alte obiecte de metal. Pe lângă acestea însă, canadianul a scos din apă şi nişte lucruri mai ciudate.
De magnet s-a prins o pungă de plastic plina de noroi. Bărbatul a deschis-o, înăuntru fiind o altă pungă mai mică legată cu o sârmă. În aceasta se afla o piatră pe care era scris un mesaj în arabă, care s-a dovedit a fi următorul pasaj din Coran: „Nord, sud, est şi vest, în orice direcţie şi pretutindeni”. Cine a scris mesajul şi de ce va rămâne un mister.
Din seria obiectelor ciudate pescuite de canadian este şi un revolver ruginit. După ce l-a găsit, bărbatul a anunţat autorităţile.
Sursa: mirror.co.uk
Lasă un comentariu