Consiliul Județean Arad a renunțat la contractul cu compania aeriană Blue Air care urma să opereze zboruri de pe Aeroportul Arad.
Consilierii judeţeni au dat mandat de încetare, prin acordul părților, a Contractului încheiat cu operatorul aerian SC Blue Air Aviation SA. Contractul viza acordarea unui ajutor de stat pentru susținerea activității companiilor aeriene de pe Aeroportul Arad, în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19.
„În luna aprilie, Comisia Europeană a aprobat alocarea unui ajutor de stat de către Consiliul Judeţean Arad către companii de transport aerian care au fost afectate de pandemia de COVID-19. Consiliul Județean Arad, prin Hotărârea 151 din 19.04.2022, a aprobat Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității companiilor aeriene de pe Aeroportul Arad, alocând în acest sens 5.000.000 lei (aproximativ un milion de euro). Prin Hotărârea nr. 215 din 10.06.2022 Consiliul Județean Arad a aprobat încheierea Contractului de acordare a ajutorului de stat, cu SC Blue Air Aviation SA, acesta fiind semnat la data de 30 iunie 2022. Blue Air a fost singura companie care și-a manifestat interesul pentru un asemenea contract de subvenționare a zborurilor, iar valoarea contractului propus a fost de 600.000 de euro”, a precizat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Poziția Consiliul Concurenței, raportată la contractul cu compania aeriană a fost că „Blue Air a mai beneficiat în anul 2020 de două ajutoare de stat sub formă de garanții autorizate de Comisia Europeană: unul a avut ca obiectiv salvarea societății, în vederea depășirii situației economice financiare dificile cu care s-a confruntat, iar al doilea a avut drept scop acoperirea pierderilor provocate de pandemia Covid-19. Valoarea totală a ambelor ajutoare a fost de aproximativ 62,13 de milioane de euro”.
Având în vedere poziția Consiliului Concurenței, consilierii județeni au votat încetarea, prin acordul părților, a contractului cu Blue Air, respectiv mandatarea președintelui CJA în vederea semnării actului adițional de încetare a contractului încheiat cu operatorul aerian.
Lasă un comentariu