Dacă până acum divorțul se putea rezolva și la mediator, iar părțile scăpau rapid și ieftin, acum această procedură este interzisă.
Divorțul prin mediere a fost interzis printr-o decizie a Curții Supreme. Magistrații Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie susțin că desfacerea unei căsnicii este o problemă personală, în care este implicat statutul persoanei, iar acesta nu poate să fie subiect de negociere.
„Soţii care vor dori să divorţeze vor avea mai puţine opţiuni, în condiţiile în care acordul de mediere nu mai poate constitui decât o probă incipientă, doar judecătorii putând lua act de decizia de divorţ. Asta va avea drept consecinţe atât costuri mai ridicate – taxa de timbru va fi de 200 de lei faţă de 20 de lei cât costa medierea – cât şi timp mai îndelungat”, a declarat avocatul Adrian Cuculis pentru Digi24.
Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 9 decembrie, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial săptămâna trecută. De la această dată, oricine vrea să divorțeze este obligat să treacă printr-un proces, cu termene, avocați și martori.
Lasă un comentariu