Primarul municipiului Arad Gheorghe Falcă a semnat marţi, 19 iunie 2018, două contracte pe Regenerare Urbană a spaţiilor dintre blocuri. Primul dintre ele, în valoare de aproape 5,4 milioane de euro vizeză modernizarea cvartalelor din cartierul Alfa, iar cel de al doilea contract în valoare de peste 724.000 de euro vizează spaţiile dintre blocurile din cartierul Confecţii, anunță Primăria.
În cartierul Alfa se va interveni la spaţiile dintre blocurile situate pe străzile: Aurel Suciu, Clujului, Griviţei, Pionierilor, Barbu Lăutaru, Luceafărului, Cărămidarilor, Tunarilor, Pădurii, Conduraşilor, Faleza Sud şi Oituz. Aici se vor amenaja spațiile verzi, locurile de joacă şi cele de recreere, se vor moderniza căile de acces și iluminatul public şi se vor amenaja parcări la sol şi parcări de tip Fast Park pe străzile Luceafărului şi Pădurii. În cifre exacte se vor realiza: o suprafaţă de 39.531 m2 destinată parcării autovehiculelor, 10.417 m2 trotuare amenajate, canalizare pluvială pe o lungime de 2.500 ml, spaţii verzi amenajate pe o suprafaţă de 28.389 mp, 14 cvartale reamenajate, 3 locuri de joacă, 1080 locuri de parcare la sol şi alte peste 300 prin parcările supraetajate, informează municipalitatea într-un comunicat de presă.
În urma realizării investiţiei de peste 724.000 euro, cartierul Confecţii va dispune de: o suprafaţă de 22.555 m2 destinată parcării autovehiculelor, 2.153m2 trotuare amenajate, canalizare pluvială pe o lungime de 410 ml, spaţii verzi amenajate pe o suprafaţă de 2.778 m2, 11 cvartale reamenajate, 569 locuri de parcare amenajate la sol. Concret se va interveni în zona străzilor: Streiului, Nicolae Oncu, Rodnei, Târgului, Liviu Rebreanu, Abatorului şi Baladei, se mai arată în comunicat.
„În paralel cu lucrările prevăzute în proiectul de Regenerare urbană va fi demarat şi cel de introducere în subteran a platformelor de colectare selectivă a deșeurilor şi cel de extindere a sistemului de iluminat public. Regenerarea urbană a spaţiilor dintre blocuri este o investiţie în valoare de 50 milioane de euro, realizată din bugetul general al Municipiului Arad şi fonduri de creditare BERD. Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere”, spun reprezentanții Primăriei.
Lasă un comentariu