La Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“, cu sprijinul Consiliului Județean Arad, au fost înfăptuite o serie de investiții în renovarea și reorganizarea unor spații.
Toate acestea au fost realizate pentru a asigura publicului un acces cât mai facil și mai plăcut la colecțiile deținute de instituția noastră, dar și la activitățile culturale și știintifice găzduite de bibliotecă. Unul dintre spațiile recent renovate a fost și cel destinat sălii de lectură.
„Miercuri 20 martie, de la ora 17, va fi inaugurată oficial Sala de Lectură Kölcsey, numită astfel după numele Asociației Kölcsey, care a fondat și instituția noastră. La eveniment vor participa oficialități locale, dar și o delegație de la Pécs, oraș care este înfrățit cu Aradul, în frunte cu directorul Bibliotecii «Csorba Gyözö», Miszler Tamás. De asemenea, vor participa și reprezentanții Bibliotecii Județene Békés, conduși de directorul instituției Rakonczás Szilvia și Dézsi János, directorul Bibliotecii Orășenești Gyula”, a precizat Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol“.
Lasă un comentariu