Sindicatele, patronatele și Guvernul au ajuns marți la o întelegere în ceea ce privește salariul minim.
Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat la B1 TV că s-a ajuns la un compromis, iar salariul minim va creşte de la 1 mai la 1.250 de lei. Majorarea va fi aprobată, miercuri, de Guvern. Proiectul a stârnit discuţii aprinse şi la ultimele negocieri desfăşurate la Consiliul Economic şi Social, forul în care se consultă guvernanţii, patronatele şi sindicatele.
Guvernul a înaintat un proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai 2016, dar şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicatele sunt de acord.
Întrebat ce se va întâmpla dacă, la 1 mai, nu vor avea promisiunile respectate, Bogdan Hossu a declarat: „Cred că, în momentul respectiv, ar trebui ca Guvernul să-şi dea demisia. În momentul în care angajamentul lui ferm către partenerii sociali nu şi-l duce la îndeplinire, înseamnă ca Guvernul trebuie schimbat. Noi sperăm ca măcar acest guvern de tehnocraţi să-şi păstreze angajamentele făcute”.
În ceea ce priveşte efortul bugetar, acesta a explicat: „Efortul bugetar nu ar fi decât pentru 39, probabil 45.000 de salariaţi bugetari care se află sub pragul respectiv”.
Lasă un comentariu