Elevii Liceului Tehnologic „Sava Brancovici” din Ineu i-au întâmpinat miercuri, 11 octombrie 2017, într-o atmosferă festivă pe oaspeţii veniţi să marcheze finalul proiectului companiei E.ON România „Energie în şcolile copilăriei 2017”, prin care au fost dotate cu sisteme de iluminare modernă zeci de şcoli din ţară, începând cu anul 2012.
Astfel, reprezentanţii companiei E.ON România împreună cu cei ai autorităţilor locale au inaugurat în prezenţa copiilor şi a cadrelor didactice noul sistem de iluminare a liceului.
Prin intermediul proiectului „Energie în şcolile copilăriei” toate sălile de clasă, atelierele, precum şi clădirile administrative ale acestei unități de învățământ din Ineu au fost dotate cu corpuri de iluminat şi tuburi economice cu led, ceea ce îmbunătăţeşte condiţiile de studiu şi reduce semnificativ consumul de energie.
„Inaugurăm astăzi unul dintre cele mai importante proiecte ale şcolii noastre, condus şi finanţat de E.ON. De când avem cele peste 3.000 de corpuri noi de iluminat am redus cheltuielile cu peste 25% şi totodată vom aduce bucurie şi altor copii din oraş fiindcă vom redistribui sistemele de iluminat folosite până acum”, a declarat Ioan Nicodin directorul Liceul Tehnologic „Sava Brancovici”.
„Suntem bucuroşi de fiecare dată când vedem cum o idee de-a noastră se materializează în investiţii care asigură condiţii mai bune pentru copii. Faptul că suntem într-o şcoală nu este deloc întâmplător, întrucât educaţia este temelia viitorului nostru şi al copiilor noştri, viitor de care suntem responsabili fiecare dintre noi”, a declarat Tania Mihailov, director în cadrul E.ON Energie România.
„Mulţumim conducerii E.ON pentru această iniţiativă care îmbunătăţeşte viaţa copiilor. Vă doresc să duceţi bucuria asta în cât mai multe şcoli”, a spus la inaugurare vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici.
La festivitate au mai participat primarul oraşului Ineu, Abrudan Călin Ilie şi Inspectorul General al ISJ Arad, Anca Stoenescu.
De remarcat, că reprezentanţii Liceului Tehnologic „Sava Brancovici” şi autorităţile locale au mai inaugurat la Ineu Centrul pentru proiecte în cadrul căruia, copiii cu posibilităţi financiare reduse pot participa în timpul vacanţelor la diverse activităţi.
Lasă un comentariu