Primarul Călin Bibarț a anunțat că va iniția un proiect de hotărâre de Consiliu Local Municipal pentru interzicerea, pe raza municipiului Arad, a saloanelor de jocuri de noroc.
Inițiativa vine ca urmare a unui sondaj de opinie în care arădenii s-au pronunțat, în proporție mare, în favoarea unei asemenea măsuri.
Potrivit Municipalității, în urmă cu aproximativ două săptămâni, arădenii au fost invitați să răspundă la întrebarea: „Sunteți de acord cu interzicerea jocurilor de noroc, cu excepția jocurilor Loteriei Naționale și a pariurilor sportive?”.
„Sondajul s-a încheiat în data de 15 martie, iar rezultatele indică faptul că 78,7% dintre respondenți au răspuns afirmativ, exprimându-și acordul pentru interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Arad, cu excepția jocurilor organizate de Loteria Națională și a pariurilor sportive”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Arad.
„Pe subiectul jocurilor de noroc nu am avut multe reacții publice, deoarece am considerat că, în calitate de primar, deci de om ales de cetățeni, cei mai în măsură să se exprime sunt arădenii. Din acest motiv am demarat un sondaj online, care s-a încheiat în data de 15 martie. Rezultatul arată că 78,7% dintre respondenți sunt în favoarea interzicerii, pe raza municipiului Arad, a jocurilor de noroc, cu excepția jocurilor Loteriei Naționale și a pariurilor sportive. Am informat astăzi Consiliul Local și, având în vedere că instituțiile care au atribuții în acest sens sunt doar Primăria și Consiliul Local, voi iniția un proiect de hotărâre în conformitate cu voința arădenilor. Acesta va parcurge pașii procedurali prevăzuți de lege: va fi supus transparenței decizionale, va putea fi îmbunătățit, dacă se dorește, și va ajunge ulterior pe masa consilierilor locali”, a declarat Călin Bibarț, primarul municipiului Arad.
Inițiativa vine în contextul adoptării OUG nr. 7/2026, care prevede transferul responsabilității privind licențele de funcționare ale sălilor de jocuri de noroc de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc către autoritățile administrației publice locale.
De remarcat, că proiectul de hotărâre ce va fi inițiat de primar va parcurge toate etapele procedurale prevăzute de lege, inclusiv perioada de consultare publică, înainte de a fi supus votului în Consiliul Local Municipal.
















Lasă un comentariu