Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) din Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad au semnat un protocol de colaborare cu Colegiul Particular „Vasile Goldiș”, Școala Postliceală Sanitară Arad și cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
Protocolul prevede amenajarea și punerea în funcțiune a unui „salon demonstrativ”, care să ofere asistenților medicali, elevilor și studenților, un proces instructiv, practic și inovativ de învățare, menit să ridice calitatea formării asistenților medicali.
Salonul va funcționa în corpul de clădire al Secției Clinice Hematologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, și va fi dotat cu echipamente multifuncționale (manechine, aparate și mulaje specifice activității de asistent medical) și instrumentar modern de predare – învățare – simulare – evaluare. Practic, această sală de învățare va conține toate elementele și echipamentele cu care un asistent medical intră în contact în timpul exercitării profesiei, la patul pacientului.
Acest „salon demonstrativ”, dotat cu aparatură de specialitate, va asigura dobândirea competențelor specifice, prin metode de învățare aliniate la standarde europene, astfel fiind creată o punte între procesul de învățământ și realitatea socioprofesională.
Lucrările de amenajare vor începe în perioada imediat următoare, iar „salonul demonstrativ” va fi funcțional în primăvara anului 2023.
Lasă un comentariu