Şapte bate tot

Aş putea începe acest articol cu faptul că şapte este considerată cifra lui Dumnezeu, că şapte reprezintă un simbol al educaţiei, cei 7 ani de acasă fiind esenţiali în viaţa fiecăruia dintre noi. Aş putea spune că până şi Patriarhul Daniel este de acelaşi „leat” cu noi, dar el face 7 ani în fruntea BOR abia la toamnă.

Aş putea începe acest articol cu faptul că şapte este considerată cifra lui Dumnezeu, că şapte reprezintă un simbol al educaţiei, cei 7 ani de acasă fiind esenţiali în viaţa fiecăruia dintre noi. Aş putea spune că până şi Patriarhul Daniel este de acelaşi „leat” cu noi, dar el face 7 ani în fruntea BOR abia la toamnă.

Suma, şapte ani, sună frumos, dar n-ar fi suficientă dacă n-ai oferi ceva cititorului. Faptul că am rezistat pe piaţă şi că, în continuare, suntem „vii”, faptul că mai primim telefoane de genul „de ce-ai scris despre mine?”, că atunci când foaia noastră uneori nu este găsită primim iarăşi telefoane, că, deh, unde-i Flacăra, ne îndeamnă să credem că suntem bine ancoraţi în activitatea ziaristică a Aradului. Iar atunci când, ca săptămânal (sau bilunar, în funcţie de strategie şi capacitate editorială) suntem sursă de inspiraţie pentru colegi de-ai noştri, merită într-adevăr să privim ziarul proaspăt scos de sub tipar şi să ne gândim deja la numărul viitor.

De aceea, suntem siguri că noi n-am fi existat fără voi, cititorii. Cu unii dintre voi ne cunoaştem, chiar bine, ne mai daţi sugestii, idei, informaţii, iar pentru acest lucru vă mulţumim şi sperăm că vă simţiţi mulţumiţi.

Un alt aspect important este că această foaie funcţionează nu ca să slujească vreunui interes, politic sau economic, ci tocmai ca să arătăm că se poate face presă în Arad şi fără influenţe exterioare. Pentru că, din păcate, presa cu adevărat liberă este tot mai limitată, dar nu datorită colegilor noştri ziarişti, ci mai ales a celor care trag sforile, care se află în spatele intereselor legate de presă.

Şi, pentru că apariţia acestui număr coincide cu Sărbătorile Pascale, vom încerca să fim mai temperaţi în exprimare. Dar, de asemenea, ca să ne respectăm blazonul şi momentul aniversar, nu ne vom eschiva de la a vă oferi subiecte savuroase.

Şi, dacă tot am început cu cifra 7, voi termina în acelaşi mod, amintindu-vă de un mare actor român, Ilarion Ciobanu şi celebra lui replică dintr-un film al celebrei serii cu ardelenii: „Mă, muceo, să ştii şi tu că şepticu’ bate tăt”! Nu că ţin cu maestrul, dar are dreptate: în cei şapte ani de activitate i-am „năşit” pe mulţi, dar vestea mai bună este că pofta ne-a rămas!

P.S. La anul, la opt ani de apariţie, vom dedica numărul aniversar politicienilor, sub Moto-ul Poruncii a Opta: „Să nu furi!” Atenţie, începem să ne documentăm încă din numărul viitor.
(Articolul a apărut în ziarul partener „Flacăra Roşie”, cu ocazia împlinirii a şapte ani de la prima apariţie în noul format)

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.