Direcția Regională Vamală Timișoara din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara organizează „Ziua Europei în birourile vamale”.
„În data de 9 mai sărbătorim Ziua Europei, o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Această zi este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman, prin care a fost propusă unirea industriilor de oțel și cărbuni a Franței, Germaniei de Vest și a altor state, ducând la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Acest eveniment este considerat un moment fundamental în istoria Europei. Având în vedere că Uniunea Europeană este în primul rând o uniune vamală, în data de 9 mai 2017, în intervalul orar 10:00 – 14:00, Direcția Generală a Vămilor organizează „Ziua Europei în birourile vamale””, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Cu acest prilej, Direcția Regională Vamală Timișoara din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, va deschide porțile Biroului Vamal de Interior Arad, din Municipiul Arad, Zona Industrială de Vest, nr. 1, str. 6, jud. Arad, în intervalul orar mai sus menționat, pentru a prezenta copiilor și tinerilor o parte din mijloacele specifice muncii de vamă și pentru a informa publicul interesat cu privire la cultura vamală și de facilitare a comerțului, se mai precizează în comunicat.
Lasă un comentariu