O nouă carte de colorat pentru copiii preșcolari și școlari a văzut lumina tiparului la Arad, miercuri, 06 septembrie 2016. Acest proiect cultural-artistic și biblic-educativ s-a realizat cu scopul desfășurării de activității pastoral-educative în învățământul preșcolar și școlar.
În sprijinul lucrării catehetice din Arhiepiscopia Aradului noua carte de colorat pentru copii are ca titlu Sărbătorile copilăriei, care face referire la ciclul marilor celebrări liturgice în care suntem chemaţi să contemplăm rolul Preasfintei Fecioare Maria în Istoria mântuirii.
Imaginile originale au fost realizate de artista arădeană Angela Hanc, iar tipărirea cărții s-a realizat prin sprijinul unor insituții de drept privat, care manifestă solidaritate cu activitățile culturale și educative ale parohiilor locale. Cartea de colorat s-a tipărit într-un tiraj de căteva mii de exemplare, de care vor beneficia copii din grădinițele și școlile arădene.
Prin Hristos, orice educație, în familie sau în școală, intră în dimensiunea mântuitoare a pedagogiei divine, destinată oamenilor și familiilor, culminând în misterul pascal al morții și învierii Domnului. Orice demers al educației creștine, care este o educație spre plenitudine umană, pornește din acest „miez” al mântuirii noastre.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect
Lasă un comentariu