Un accident rutier în care au fost implicate șase autoturisme a avut loc astăzi în centrul Aradului.
Potrivit primelor informații accidentul a avut loc, în jurul orei 13.55, în zona Podgoria. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a anunțat că a intervenit cu un echipaj de descarcerare pentru a extrage o victimă dintr-un autovehicul.
În accident au fost implicate cinci autoturisme. Victima, un bărbat în jur de 45 de ani, a fost extrasă din autoturism de pompieri. Bărbatul este în stop cardio-respirator. I se efectuează manevre de resuscitare în aceste momente.
UPDATE 1/ Victima se afla în stare de inconștiență. A fost preluată de echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Arad și a fost transportată de urgență la Unitatea de Primire Urgență
UPDATE 2/ Din primele cercetări ale polițiștilor, s-a stabilit că mașina condusă de un bărbat de 43 de ani, din Vladimirescu, pe Calea Iuliu Maniu spre Podgoria, a intrat în coliziune cu patru autoturisme care staționau la semaforul electric. După impact, autoturismul în cauză a ricoșat și a intrat în coliziune cu un semafor electric din intersecție.
„Conducătorul autoturismului în cauză a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a celorlalți șoferi implicați a relevat faptul că niciunul nu consumase alcool. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului rutie”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
UPDATE 3/ Șoferul rănit a decedat în drum spre spital.
Foto/video: Facebook/ ISU Arad
Lasă un comentariu