Patru bărbați au făcut scandal și au lovit mai multe persoane care se aflau într-un local, inclusiv o femeie. Un echipaj din cadrul Secției Jandarmi Sebiș a intervenit pentru aplanarea conflictului.
Intervenția a avut loc în dimineața zilei de duminică, 29 noiembrie, în jurul orei 2:30, într-un local public din orașul Sebiș, unde mai multe persoane au fost implicate într-o altercație.
La verificările efectuate, a rezultat că patru bărbați, cu vârsta între 37 și 49 de ani, au provocat scandal și au agresat mai multe persoane, printre care care și o femeie, angajată a localului. Persoanele agresate au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Jandarmii au întocmit, în acest caz, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pe timpul verificărilor, a fost sesizat și un caz de furt, săvârșit de o altă persoană aflată în local. Aceasta a fost observată, prin intermediul camerelor de supraveghere, în timp ce sustrăgea poșeta angajatei localului și mai multe bunuri de pe raft.
Persoana a fost identificată, aceasta fiind un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat în orașul Ineu, din județul Arad, iar jandarmii au întocmit actele de sesizare, necesare organelor de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Lasă un comentariu