Scandalul podului hobanat continuă! Primarul Bibarț arată cu degetul spre soția senatorului USR Răzvan Anghel

Scandalul podului hobanat continuă! Primarul  Bibarț arată cu degetul spre soția senatorului USR Răzvan Anghel

Nu avem niciun motiv să oprim lucrările de remediere ale noului pod peste râul Mureș, este de părere primarul Călin Bibarț, care susține, într-un comunicat de presă, că finalizarea acestuia e sabotată de experți în insolvență.

Declarația edilului șef vine în contextul în care societățile Expert SPRL și CITR SPRL, specializate în adminstrarea firmelor aflate în insolvență, numite de Tribunalul Arad ca Administrator Judiciar Provizoriu al companiei PAB România, au cerut  oprirea lucrărilor, considerând că defectele podului nu sunt din vina antreprenorului general și au solicitat noi expertize. „De fapt, se pare că lupta se dă pentru o scrisoare de garanție bancară, pe care experții în insolvență nu ar vrea-o executată”, se arată în comunicatul de presă al primarului Bibarț.

Potrivit acestuia, oprirea lucrărilor la mai puțin de două săptămâni de la demararea lor ar face aproape imposibilă terminarea podului și predarea acestuia până la sfârșitul lunii decembrie. Aceasta înseamnă automat că Municipiul Arad ar pierde nu mai puțin de 66,7 milioane lei, bani europeni.

Călin Bibarț reamintește faptul că Primăria Municipiului Arad împreună cu proiectantul au găsit soluția de a aduce podul la linia roșie, urmând să se stabilească pe parcursul lucrărilor a cui este vina, unde s-a strecurat eroarea. Între timp, susține primarul, lucrările continuă, luându-se în calcul (chiar de către proiectant) și o posibilă eroare de proiectare.

Nu cred să existe vreun judecător care să se lase păcălit de interesele meschine ale unor firme specializate în insolvență, firme care poate fac și jocuri politice nu doar financiare, și să oprească lucrările la un obiectiv de o asemenea importanță pentru orașul nostru, mai ales că această oprire ar prejudicia Aradul cu multe milioane de euro. Să fie oare pură întâmplare faptul că după reluarea lucrărilor primul atac politic a venit de la consilierul USR Dorian Curcanu, iar acum oprirea lucrărilor este cerută chiar de către administratorul judiciar Dana – Simona Anghel, nimeni alta decât soția senatorului USR Răzvan Anghel, președinte al filialei arădene a partidului?, a declarat primarul Călin Bibarț.

  1. […] Scandalul podului hobanat continuă! Primarul Bibarț arată cu degetul spre soția senatorului USR … […]

    Raspunde
  2. […] Scandalul podului hobanat continuă! Primarul Bibarț arată cu degetul spre soția senatorului USR … […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.