Centrul Municipal de Cultură Arad anunţă, într-un comunicat de presă, că începând de luna aceasta se redeschid porţile cinematografului Arta, pentru toţi pasionaţii de film şi nu numai.
„Acesta e doar începutul valului de filme de artă care va cuprinde treptat cinematografele Arta, Grădiște și Gai (fostul cinema «Solidaritatea») pe parcursul acestui an. La cele trei cinematografe arădene preluate de Primăria Muncipiului Arad și aduse la standardele actuale de proiecție se va derula începând cu anul acesta un program de filme de cinematecă. Programul este inițiat de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociația CitiZenit şi face parte dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene susţinută de Primăria Municipiului Arad”, precizează Ramona Creţu, director adjunct al Centrului Municipal de Cultură.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, programul cinematografelor va cuprinde mai ales filme românești și europene, dar nu numai. Arădenii pot profita de această ocazie pentru a viziona la cinema filme care nu beneficiază de distribuție în rețelele cinematografice din Arad. „Pe lângă premierele arădene ale unor filme românești și europene, respectiv filme prezente în circuitul festivalier european, la cinema se vor proiecta filme animate, documentare, dar și filme importante din istoria cinematografiei. Se anunță totodată multe proiecții tematice, noul program de filme fiind inaugurat cu un FOCUS pe regizorul RADU JUDE, urmat de o altă proiecție tematică, FOCUS Berlin, în cadrul programului Great Cities in Great Cinema. Primele proiecții vor avea loc la reputatul cinematograf arădean Arta. Filmul «Inimi cicatrizate» va rula în premieră la Arad, vineri, 24 martie, începând cu ora 19 şi va fi precedat de o discuţie cu Dana Bunescu, sound designerul filmului, proaspăta câştigătoare a Ursului de Argint la Berlinala de anul acesta. Sâmbătă, 25 martie, tot de la ora 19 și tot în prezența Danei Bunescu, va avea loc proiecția filmului «Aferim!». Filmul nemțesc «Victoria» va încheia seria proiecțiilor din luna martie, în data de 31 martie, la ora 19”, se arată în comunica în comunicat.
„Planul de revitalizare a celor trei cinematografe și propunerea de colaborare au fost recepționate cu entuziasm de CitiZenit, asociația înființată în urmă cu trei ani în scopul dezvoltării mediului cultural prin proiecte de regenerare urbană. Colaborarea dintre Centrul Municipal de Cultură Arad și CitiZenit în domeniul cinematografiei a crescut chiar de la începuturile celor două organizații, grupul de inițiativă CitiZenit constituind nucleul atelierului realizat la prima ediție a Festivalului de Film Documentar fARAD, atelier în cadrul căruia s-a conturat proiectul «Atelier de film», realizat de CitiZenit cu sprijinul financiar al Centrului Municipal de Cultură Arad. Atelierul de film constituie de fapt o platformă independentă de creaţie, producţie de film şi educaţie cinematografică dedicată cinefililor, precum și cineaştilor profesionişti şi experimentalişti din regiune”, a mai delarat Ramona Creţu.
Sinopsis „Inimi Cicatrizate”
Filmul este o adaptare liberă a romanului „Inimi cicatrizate” semnat de scriitorul român Max Blecher, a cărui acţiune se desfăşoară în anul 1937. Acesta urmăreşte povestea lui Emanuel, un tânăr de 20 şi ceva de ani bolnav de tuberculoză osoasă care se internează într-un sanatoriu de pe coasta Mării Negre. Îndrăgostindu-se de o fostă pacientă, acesta narează încercările sale şi ale colegilor săi de a-şi trăi viaţa din plin în timp ce corpurile lor cedează.
Filmul a avut premiera mondială la Locarno International Film Festival, unde a câştigat Premiul Special al Juriului precum şi Don Quijote Award. A mai fost nominalizat şi la Sarajevo Film Festival, Mar del Plata Film Festival, Hamburg Film Festival, Haifa International Film Festival, Ghent International Film Festival, câştigând printre altele şi Cea Mai Bună Regie la Mar del Plata Film Festival.
Sinopsis „Aferim!”
Una dintre cele mai de amploare producţii cinematografice româneşti din ultimii ani, „Aferim!” este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească în 1835. Zapciul Costandin călătoreşte prin ţară însoţit de fiul său în căutarea robului fugar Carfin.
Filmul a câştigat Ursul de Argint pentru Cea Mai Bună Regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin în 2015 precum şi 12 trofee Gopo la Premiile Gopo din 2015. Printre cele mai premiate filme româneşti din ultimii ani, „Aferim!” a călătorit pe la nenumărate festivaluri de film din toată lumea, inclusiv Beijing International Film Festival, European Film Awards, Haifa International Film Festival.
Despre Dana Bunescu
Dana Bunescu este una dintre cele mai importante figuri din cinematografia românească contemporană, fiind cel mai notoriu şi prolific specialist în montaj şi sunet. A absolvit UNATC, secţia montaj-sunet, în 2000, iar de atunci a lucrat la zeci de filme, realizând montajul pentru filme precum „Ana, mon amour”, „Poziţia copilului”, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, „Amintiri din Epoca de Aur”, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, „Moartea Domnului Lăzărescu”. Pe partea de sunet este la fel de prolifică, colaborând ca editor sau designer de sunet la numeroase producţii inclusiv „Ana, mon amour”, „Inimi cicatrizate”, „Aferim!”, „Exploratorul”, „După dealuri”, „Toată lumea din familia noastră”, „California Dreamin”.
Anul acesta Dana a câştigat trofeul Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin pentru montajul filmului „Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer. Este de asemenea laureata a patru premii Gopo pentru montajul filmelor „Poziţia copilului” şi „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” şi pentru sunet cu filmele „Poziţia copilului” şi „Amintiri din Epoca de Aur”.
Lasă un comentariu