Marți, 2 iulie 2019, obştea şi pelerinii veniţi la Schitul Tămand, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia sa a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoți. Din sobor au făcut parte P. C. Părinte Adrian Zaha protopop al Ineului, protosinghel Cleopa, starețul Mănăstirii Portărița, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și numeroși preoți din protopopiatul Ineu și împrejurimi.
Răspunsurile liturghice au fost date de către Corul Parohiei Șilindia condus de părintele Gabriel Streulea.
În cuvântul de învățătură Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a evocat rolul Voievodului Ștefan în apărarea credinței, fiind numit atlet al creștinătății, dar și rolul și legătura bisericii Vlaherne din Constantinopul în viața spiritualității ortodoxe române, Biserica din Vlacherne fiind așa după cum îi este și etimologia o ctitorie a Vlachilor sau Românilor din Bizanț.
La sfârșitul Sfintei Liturghii preotul pensionar Tiberiu Suciu, slujitor al Schitului a mulţumit în numele Stareţei Serafima Ciorba, a ostenitoarelor și al credincioșilor care vin la slujbele de la acest aşezământ monahal pentru slujire și grija părintească pe care Întâistătătorul Eparhiei o are față de așezământ și pentru bucuria prilejuită de prezența sa la slujba hramului.
Schitul Tămand a pășit în al unsprezecelea an de existență duhovnicească în Protopopiatul Ineu. A fost înființat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului în anul 2009 și a primit ca Hram pe Voievodul Ștefan cel Mare și Veșmântul Maicii Domnului.
Pr. Ciprian Tripa
Foto credit: Viorel Chifan
Lasă un comentariu