Poliţiştii arădeni au desfăşurat, luni, în cadrul activităţilor din săptămâna ,,Şcoala Altfel“, acţiuni de informare şi prevenire în 32 de unităţi de învăţământ de pe raza municipiului şi judeţului Arad.
„Oamenii legii au desfăşurat în zeci de unităţi de învăţământ activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile, a victimizării elevilor, precum şi activităţi pentru reducerea riscului rutier în care sunt implicaţi tinerii. Informarea elevilor în scop preventiv constituie o componentă a procesului educaţional, cea mai mare parte a activităţilor de prevenire a criminalităţii adresate copiilor fiind orientată spre mediul şcolar”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Mesajele transmise şi dezbaterile iniţiate de poliţişti în prima zi a proiectului „Şcoala Altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!” au fost primite cu interes de elevi, cadrele didactice putând sprijinii aceste activităţi prin continuarea dezbaterilor. De asemenea, în cadrul întânirilor au fost promovate în rândul tinerilor activităţi benefice şi educative ca şi alternativă de petrecere a timpului liber.
Această serie de acţiuni ce se înscrie în demersul organizat la nivel naţional de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, se află în derulare, poliţiştii arădeni continuând să desfăşoare şi alte activităţi de prevenire pe parcursul întregii săptămâni, în perioada 6-11 aprilie.
Lasă un comentariu