La Universitatea Aurel Vlaicu (UAV) are loc zilele acestea Şcoala de vară „Comunicare şi interculturalitate”, la care participă invitaţi din România, Ungaria şi Serbia. Evenimentul, organizat de UAV cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură, a deschis dezbaterea despre interculturalitate pe trei secţiuni: „Comunicarea şi interculturalitate în Ştiinţele Umaniste şi Sociale”, „Relaţii interetnice în Banat şi Transilvania” şi „Management şi interculturalitate”.
Sesiunile au fost deschise profesorilor şi studenţilor care şi-au prezentat lucrările în plen sau în cadrul secţiunilor, lucrări care vor fi publicate într-un volum dedicat acestei manifestări.
După deschiderea evenimentului, în prezenţa a peste 100 de participanţi, alături de reprezentanţi ai Consiliului Local Arad, ai Centrului Cultural Judeţean şi ai Centrului Municipal de Cultură, au fost demarate lucrările în plen. Au susţinut lucrări Ilona Mathe de la Universitatdea St. Gyorgy din Bekescsaba, rectorul UAV, prof. univ. dr. Ramona Lile, conf. univ. dr. Cernat Cosmin de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti şi Ph. D. Marinel Negru de la Universitatea din Belgrad.
„Este cea de a XV-a ediţie a Şcolii de Vară, organizată anul acesta de către Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Administrative a UAV, o ediţie desfăşurată cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad. Vreau să mulţumesc atât Primăriei Arad care, prin CMC, sprijină evenimentele organizate de universitatea noastră, colegilor mei care s-au implicat în buna derulare a evenimentului cât şi invitaţilor care au răspuns cu promptitudine provocării multiculturalităţii lansate la această ediţie”, a punctat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
Lasă un comentariu