Senatorul Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, accentuează ideea că sistemul sanitar arădean are nevoie urgentă de sprijin si de modernizare.
Acesta apreciază că sistemul local de sănătate reprezintă o prioritate pentru toţi parlamentarii PSD de Arad iar un prim pas în concretizarea unui demers constructiv o constituie inivitaţia adresată ministrului sănătății, Florian Bodog, de a se deplasa în oraşul nostru. În acest spirit de deschidere, liderul social democrat adresează o scrisoare deschisă primarului Municipiului Arad şi preşedintelui Consiliului Judeţean.
Stimaţi domni
După cum precizam şi în prima întâlnire pe care am avut-o la Consiliul Judeţean, unde şi eu şi colegii mei ne-am exprimat toată disponibilitatea spre dialog şi acţiune, subliniez faptul că analiza şi discutarea tuturor aspectelor ce privesc infrastructura medico-sanitară din judeţul Arad sau condiţiile de tratament trebuie să constituie obiectul unei dezbateri de sine stătătoare.
Trebuie să o facem pornind cu sinceritate de la o serie de realităţi deloc onorante şi să formulăm, în primul rând, întrebările legitime. De ce un județ cum este Aradul, renumit cândva pentru rapiditatea dezvoltării sale, este în 2017 în spatele altor județe la capitolul sănătate? Nu trebuie să uităm nicio clipă că județul Arad se află pe primele locuri din țară în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de cancer. Clădirile în care funcţionează și secția de Oncologie a spitalului au fost construite în anul 1905, respectiv 1913. Faptul că alte orașe au astăzi Centre Oncologice noi și funcționale sau proiecte deja aprobate de Ministerul Sănătății pentru construcția unui institut de oncologie ne arată preocuparea de ani buni a administrațiilor municipale sau județene pentru sistemul lor de sănătate.
Nu este cazul să ne ascundem sau să cosmetizăm adevărul. De la cedarea unităților spitalicești de către Primărie Consiliului Judeţean şi până astăzi, asistăm la un proces de dezvoltare și modernizare a sistemului de sănătate anevoios, îngreunat de lipsa finanţării constante, de investiţii de proastă calitate şi, mai ales, de o politică managerială extrem de paguboasă în domeniul resursei umane de specialitate, indispensabilă pentru un act medical de calitate.
Cred că a venit momentul să ne aşezăm de urgenţă la masa dezbaterii pentru a identifica soluţiile imediate de redresare ale acestui sistem bolnav, decidenţi din administraţia publică, parlamentari, decidenţi guvernamentali, universitari, astfel încât lucrurile să intre în logica firească în care sistemul medical trebuie să furnizeze servicii de calitate arădenilor şi nu să cauzeze acestora probleme suplimentare. La urma urmei, sănătatea cetăţenilor trebuie să reprezinte prioritate zero pentru toţi factorii implicati în gestionarea treburilor Aradului.
Tocmai de aceea, solicit primarului Municipiului Arad şi preşedintelui Consiliului Judeţean să ne comunice o dată şi oră concretă de materializare a unei întâlniri pe această temă, precum şi o agendă concretă a dezbaterii privind problematica propusă.
Cu respect şi consideraţie,
Mihai Fifor
Senator PSD de Arad
Lasă un comentariu